Adrian Mutu, antrenor la Dinamo?! Cum a reacționat „Briliantul” după ce s-a aflat că jucătorii îl vor pe banca tehnică | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu, fostul antrenor al lui FC U Craiova 1948 a vorbit la ProSport Live despre posibilitatea de a reveni la Dinamo, dar de această dată din postura de tehnician, în contextul în care clubul din „Ștefan cel Mare” se află în subsolul clasamentului, iar venirea lui Mircea Rednic la echipă nu a schimbat foarte multe lucruri.

În luna septembrie a acestui an, Adrian Mutu a fost foarte aproape de a deveni antrenorul lui Dinamo, fiind dorit de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, și Iuliu Mureșan, administratorul special. ProSport anunța atunci că au existat negocieri între „Briliant” și conducerea clubului, dar fără succes.

Mutu este dorit în continuare pe banca lui Dinamo, care în acest moment este ocupată de Mircea Rednic, fiind foarte apreciat de jucătorii din „Ștefan cel Mare”.

Adrian Mutu, antrenor la Dinamo?! Cum a reacționat „Briliantul” după ce s-a aflat că jucătorii îl vor pe banca tehnică

Invitat la ProSport Live, Adrian Mutu a vorbit despre posibilitatea de a deveni antrenor în „Ștefan cel Mare”, dar și despre perioada grea prin care trece acum clubul.

„Nu vreau să vorbesc despre asta (n.r. despre dorința jucătorilor de la Dinamo ca „Briliantul” să le fie antrenor), nu vreau să îi creez lui Rednic un disconfort. Eu am lucrat cu anumiți jucători de acolo atunci când eram director general. Probabil că băieții știu felul în care antrenez eu și de asta ar fi făcut asta.

Îmi pare rău că Dinamo nu se ridică la nivelul din trecut. Trece printr-o perioadă financiară grea, sezonul ăsta nu a plecat tocmai ok și riști să termini și mai prost. Sper ca în decembrie să aducă jucători cu mai multă calitate și să îmbunătățească jocul echipei. Nu au șanse la play-off, dar în play-out pot face o figură frumoasă și să arate mai bine în sezonul viitor.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×